Obiectivul campaniei de subscripție este ridicarea unui centru cultural rural al românilor din nordul Bucovinei . De ce? Pentru că nu există așa ceva nicăieri la sate.
Donatorii vor primi un certificat de subscripție, la cerere .
Suma colectată prin această campanie de subscripție publică va fi folosită pentru ridicarea unui centru cultural în nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți, Ucraina).
Dacă ai nevoie de datele de identificare fiscală, ele se găsesc la această adresă.
UNITI AEDIFICAMUS !
Despre această inițiativă:
Prin această campanie de subscripție publică, ne propunem să colectăm fondurile necesare pentru a înființa un centru cultural în mediul rural din nordul Bucovinei. Donatorii vor primi la cerere un certificat de subscripție care atestă suma donată.
Pentru răspândirea culturii și literaturii românești și universale, este nevoie să se înființeze centre culturale comunitare, înzestrate cu bibliotecă cu cărți în alfabet latin, în câteva sate din nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți din Ucraina). Aceste centre vor servi comunitatea românească din regiune. și vor găzdui activități culturale, spectacole, întruniri culturale, lansări de carte, simpozioane, conferințe, școli de vară, tabere de schimburi culturale între copiii din România și copiii din regiunea Cernăuți. Fiind private, vor fi ferite de imixtiuni extranee.
Ele vor fi spații sigure, confortabile, încălzite și vor avea sisteme moderne de iluminare și de încălzire, precum și adăpost antiaerian, conform reglementărilor locale în vigoare. Asociația noastră va înzestra aceste centre cu 30.000 de cărți de literatură română și universală, pe care le-am colectat în ultimii doi ani din toată țara, în acest scop.
Cu banii colectați se va cumpăra o clădire veche într-un sat, care va fi renovată și mobilată. Se vor acoperi cheltuielile cu proiectarea, onorarii notariale și taxe fiscale de transfer șamd.
Această campanie este organizată de un consorțiu de asociații culturale, din România și din Ucraina.
Dacă dorești să ne ajuți, poți să ne ajuți în modurile următoare:
să donezi
să dai de veste altora despre campania noastră, prin mesaje WhatsApp, Messenger, Viber (scrie-ne și o să îți punem la dispoziție mesajul și imaginea)
să afișezi posterul nostru în locuri publice unde circulă multe persoane, la loc vizibil (poți să îl descarci de mai sus în format PDF (format rgb ori cmyk), ori ți-l trimitem noi tipărit prin curierat).
Notă: Toate materialele au fost realizate prin forțe proprii de asociația noastră. Vă rugăm, deci, să fiți îngăduitori cu eventualele erori sau scăpări, dacă veți găsi vreuna.
În final, vă oferim plăcerea de a urmări un fragment de concert cu tânăra artistă Patrisia Ivaneț, de 14 ani, un talent excepțional din nordul Bucovinei: